HEMORAGIA INTRACEREBRALA

 

CE ESTE HEMORAGIA INTRACEREBRALA ?

Hemoragia intracerebrala este o colectie de sange localizata in interiorul creierului .

CAUZELE SI FACTORII CARE PREDISPUN LA APARITIA HEMORAGIEI INTRACEREBRALE?

  • Incidenta hemoragiei intracerebrale creste odata cu varsta pacientului dupa 55 ani, fiind de 7 ori mai mare in cazul unui pacient in varsta de 70 de ani.
  • Hipertensiunea arteriala
  • Bolile care determina tulburari de coagulare
  • Istoric de boli cerebro-vasculare: anevrisme, malformatii vasculare
  • Antecedente de accident vascular
  • Consumul de alcool
  • Fumatul
  • Bolile hepatice
  • Infectiile
  • Postpartum
  • Tumorile maligne: glioblastomul,limfomul,melanomul malign


SIMPTOME

  • Slabiciune musculara la nivelul hemicorpului contralateral hemoragiei intracerebrale
  • Tulburari de vedere si vorbire
  • Durere in spatele ochilor
  • Pareza faciala
  • Devierea globilor ochilor
  • Modificari diametrului unei pupile


DIAGNOSTIC

  • Computer tomograful cu secventa angio –CT

Acesta releva colectia de sange din interiorul creierului si vasele de sange de la acest nivel. Este o investigatie care se poate efectua rapid, fara durere, neinvaziv si evidentieaza prezenta unei eventuale malformatii vasculare intracraniene. Este, de multe ori, prima investigatie efectuata pentru diagnostic.

  • Rezonanta magnetica nucleara ( IRM ) cerebrala cu secventa angio-IRM, spre deosebire de CT, este o investigatie neiradianta, utilizand unde radio si un puternic camp magnetic pentru a reda imagini detaliate ale creierului.

Secventa Angio-IRM cerebral ofera imagini mai detaliate ale vascularizatiei creierului, sub forma 3D sau in plan bidimensional.

Aceste proceduri noninvazive pot pune in evidenta dimesiunea, forma si localizarea unei hemoragii intracerebrale de la nivelul creierului.

TRATAMENT

TRATAMENT NON-CHIRURGICAL IN CAZ DE :

  • Hemoragii intracerebrale care determina simptome minime
  • Hemoragii masive si stare neurologica grava
  • Varsta > 75 de ani
  • Tulburari severe de coagulare
  • Hemoragiile localizate foarte profund la nivelul creierului

TRATAMENT CHIRURGICAL PENTRU

  • Leziunea care exercita efect masiv, compresiv asupra structurilor din jur
  • Hemoragiile care determina simptome semnificative: slabiciune musculara, tulburari de vorbire, alterarea starii de constienta.
  • Colectia de sange de la nivelul creierului are un volum moderat ( 10-30 cc)
  • Deteriorarea neurologica rapida
  • Hemoragiile intracerebrale localizare in arii ale creierului usor de abordat chirurgical
  • Pacienti tineri cu hemoragii intracerebrale